Creierul fericit - Rick Hanson

Creierul fericit

Por Rick Hanson

  • Fecha de lanzamiento: 2019-07-08
  • Género: Autoayuda

Descripción

„Cultivarea fericirii este una dintre cele mai importante abilități pe care ni le putem dezvolta de-a lungul vieții. Această carte ne pune la dispoziție pași simpli și accesibili pentru a atinge pacea și bucuria.“ Thich Nhat Hanh
„Unul dintre cei mai mari specialiști în antrenarea minții ne arată cum să cultivăm părțile bune și utile din interiorul nostru. Un dar inspirat și înțelept, alături de exerciții optimiste, care îi vor ajuta realmente pe cititori. O carte despre speranță și bucurie!“
Dr. Paul Gilbert
Creierul nostru învață în permanență, așa că este proiectat să fie schimbat de experiențele pe care le trăim. Rick Hanson, renumit psiholog și specialist în neuroștiințe, ale cărui cărți au fost traduse în 26 de limbi, ne dezvăluie puterea experiențelor pozitive de a ne schimba mentalitatea – și, prin urmare, viața - în bine. Pornind de la cele mai noi descoperiri din domeniul neuroștiințelor, prezentate într-un limbaj accesibil, cu ajutorul unor exerciții simplu de realizat, cartea ne ajută să aplicăm concret cunoștințele legate de funcționarea creierului, pentru a ști cum să ne transformăm, să fim fericiți, optimiști și încrezători în propriile forțe.